“The first philosophical translations in the 19th century had a more pedagogical role, in order to familiarize the Romanian cultural space with the topics of discussion in the West and with generalities from the history of thought. Thus we have textbooks on the history of philosophy or popularizing the works of great thinkers whose versions in Romanian have influenced whole generations of intellectuals. In 1846, the historian and philologist August Treboniu Laurian translated and prefaced the Manual of Philosophy, based on the 1840 syllabus of the University of Paris by Arthur Delevigne, a text based on the minor philosophy of Victor Cousin, the founder of eclecticism, a naive synthesis between German idealism and Scottish empiricist realism. Laurian also translated in 1847 Wilhelm Traugott Krug’s Manual of Philosophy and Philosophical Literature, the first volume (Krug, 1847), which had two other versions, the first of which was by Simion Bărnuțiu in 1939. The translation remained in manuscript and was discovered in the 1970s by Radu Pantazi. The manuscript was published only in 2004 (Krug, 2004). The second version was written by Timotei Cipariu and published in two volumes under the title Elemente de filosofie (1861,1863) (Krug, 1861/1863). Less important is the translation of a textbook for the preparation of the baccalaureate, Elemente de filosofie after A. Charma (Charma, 1841) by Ion Zalomit, the first Romanian exegete of Kant with a dissertation published in 1848. Antoine Charma (1801-1869) was a disciple of Victor Cousin, who promoted his eclecticism. Ghenadie Enăceanu translates another textbook on the history of philosophy, that of Albert Schwegler (1819-1857), a German Protestant philosopher and theologian of Hegelian orientation. The volume appeared in two parts (1869,1873) (Schwegler, 1869/1873).
Krug was Immanuel Kant’s successor at the chair of logic and metaphysics at the University of Königsberg and later became the main popularizer of Kantian philosophy in the cultural circles of South-Eastern Europe through his texts. The spread of Kantianism in Transylvania in the first half of the 19th century was realized through his writings. The leading representatives of the Pashoptist generation shared progressive Kantian ideas assimilated through Krug’s work, which presented Kant in a simplified way. His discourse has a more practical outlook, moving away from the abstract and hardly accessible style of the Königsberg philosopher’s theoretical writings. This led to the spread of Kantian practical conceptions in a very broad cultural space. Krug was an eclectic and liberal thinker, not a profound and creative one. Some of the representatives of the Pasoptist generation taught philosophy, most of them taking Krug’s textbook as a basis and model.
…The most important philosophical translations of the end of the 19th century are from Immanuel Kant and Arthur Schopenhauer. Interest in the works of Kant and Schopenhauer developed naturally within the horizon of the orientation towards German philosophy. Neo-Kantian epistemology and Schopenhauerian metaphysical pessimism were to be decisive for the Romanian philosophical spirit of the time. The Junimists promoted a critical spirit of neo-Kantian origin in all areas of culture. Schopenhauer’s influence will last for a short time, dying out after the First World War, Kant’s influence will last until today, being the most enduring ideological presence in Romanian philosophy.
The interest in Kant was generated not only by his importance in the philosophical space of the 19th century, but also by the propensity of the Romanian thinkers of the Ardelean School and the Pashoptian generation towards German philosophical culture, to the detriment of the French one. Gheorghe Lazăr, a contemporary of the Ardelean School, introduced Kant’s thought at the College of St. Sava in Bucharest, replacing the sensualism of Étienne Bonnot de Condillac. Later, the Junim generation would continue this orientation. The general influence of the thinker from Königsberg will orient Romanian thought towards the modern themes of German philosophy, speculative or practical. The Neo-Kantian current responded more effectively to the needs of modernization and connection to speculative debates in the West. Neo-Kantian epistemology satisfied the need for a theoretical paradigm that could understand and assimilate the new scientific discoveries that were driving Western thought. Maiorescu would lay the foundations of the university tradition of systematic cultivation of Kant’s philosophy, which became a privileged system of reference.
The interest in the work of the thinker from Königsberg materialized in the translation of a quarter of the Critique of Pure Reason by Mihai Eminescu, about 150 pages, between 1874 and 1877. It was the first translation of the Prussian philosopher’s work and at the same time the first courageous attempt to transcribe a speculative text that is very dense conceptually. The translation preserved in manuscript was innovative for the then state of the Romanian language. It was only made public in 1906 with the publication of fragments by I. Alexandru Rădulescu-Pogoneanu in Convorbiri literare. The full text of the translation was not published until 1975. Eminescu was influenced by Kantian philosophical themes, which is reflected in his literary work. Maiorescu also translated fragments of Critique of Pure Reason in 1887, but did not publish them. Later, in 1901, he published a translation of the chapter on the dissension between morality and politics with regard to eternal peace from the political treatise Towards Eternal Peace in the volume Crestomation: Selected Pieces from German Authors. Unfortunately, the late publication of the translations of Eminescu and Maiorescu’s Critique of Pure Reason deprived Romanian culture of some terminologically and conceptually innovative texts and of early access to the fundamental text of Kantian thought. Constantin Noica speaks of the particular value of the Eminescian translation, but also of the poet’s philosophical endowment revealed by the translation, an endowment that is not always evident in his poetic creation (Noica, 1975:XXXIX). The only text of Kant’s work published in Romanian before 1900 is On the Power of Feeling, with which by mere willpower one can become master over the ill-omened senses, in 1881, translated by David Almogen. It is Kant’s 1797 Letter to Professor Hufeland.”
Mircea Diaconu, ITLR, vol. III: O istorie a traducerilor în limba română în secolele XVI-XIX, Ed. Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2023, pp. 397-404]
Translated with http://www.DeepL.com/Translator (free version)
”Primele traduceri filozofice din secolul al XIX-lea au avut un rol mai mult pedagogic, pentru a obișnui spațiul cultural românesc cu temele de discuție din occident și cu generalități din istoria gândirii. Astfel avem manuale de istoria filozofiei sau de popularizare ale operelor unor mari gânditori a căror versiuni în limba română au influențat generații întregi de intelectuali. Istoricul și filologul pașoptist August Treboniu Laurian traduce și prefațează în 1846 Manualul de Filosofie lucrat după programa Universității de la Paris din 1840 de Arthur Delevigne, text bazat pe filozofia minoră a lui Victor Cousin, fondatorul eclectismului, o sinteză naivă între idealismul german și realismul empirist scoțian. Tot Laurian traduce în 1847 Manualul de filosofie și de literatură filosofică al lui Wilhelm Traugott Krug, primul volum (Krug, 1847). Manualul a mai avut alte două versiuni, prima îi aparține lui Simion Bărnuțiu și a fost realizată în 1939. Traducerea a rămas în manuscris, fiind descoperită în anii ’70 de Radu Pantazi. Manuscrisul a fost publicat abia în 2004 (Krug, 2004). A doua versiune a fost realizată de Timotei Cipariu și publicată în două volume cu titlul Elemente de filosofie (1861,1863) (Krug, 1861/1863). Mai puțin importantă este traducerea unui manual pentru pregătirea bacalaureatului Elemente de filosofie după A. Charma (Charma, 1841) realizată de Ion Zalomit, primul exeget român al lui Kant cu o disertație publicată în 1848. Antoine Charma (1801-1869) este un discipol al lui Victor Cousin, care a promovat eclectismul său. Ghenadie Enăceanu traduce alt manual de istoria filozofiei, cel al lui Albert Schwegler (1819–1857), filozof și teolog protestant german de orientare hegeliană. Volumul a apărut în două părți (1869,1873) (Schwegler, 1869/1873).
Krug a fost urmașul lui Immanuel Kant la catedra de logică și metafizică de la Universitatea din Königsberg și a devenit ulterior principalul popularizator, prin textele sale, al filozofiei kantiene în mediile culturale din sud-estul Europei. Răspândirea kantianismului în Transilvania în prima jumătate a secolului al XIX-lea s-a realizat prin intermediul scrierilor lui. Reprezentanții de bază ai generației pașoptiste împărtășeau idei progresiste kantiene asimilate prin intermediul operei lui Krug, care îl prezenta pe Kant într-un mod simplificat. Discursul său are o perspectivă mai practică, îndepărtându-se de stilul abstract și greu accesibil al scrierilor teoretice ale filozofului din Königsberg. Aceasta a dus la răspândirea concepțiilor practice kantiene într-un spațiu cultural foarte larg. Krug era un gânditor eclectic și liberal, nefiind profund și creator. Unii dintre reprezentanții generației pașoptiste au predat filozofie, majoritatea luând ca bază și model manualul lui Krug.
…
Cele mai importante traduceri filozofice ale sfârșitului de secol XIX sunt din Immanuel Kant și Arthur Schopenhauer. Interesul pentru operele lui Kant și Schopenhauer s-a dezvoltat natural în orizontul orientării către filozofia germană. Epistemologia neokantiană și pesimismul metafizic schopenhauerian vor fi determinante pentru spiritul filozofic românesc în epocă. Junimiștii au promovat spiritul critic de sorginte neokantiană în toate domeniile culturii. Influența lui Schopenhauer va dura scurt timp, stingându-se după primul război mondial, cea a lui Kant va dăinui până în prezent, fiind cea mai durabilă prezență ideatică din filozofia românească.
Interesul pentru Kant a fost generat, pe lângă importanța lui în spațiul filozofic al secolului al XIX-lea, și de propensiunea gânditorilor români din Școala Ardeleană și generația pașoptistă față de cultura filozofică germană, în detrimentul celei franceze. Fiind contemporan cu Școala Ardeleană, Gheorghe Lazăr va introduce gândirea lui Kant la Colegiul Sf. Sava din București, înlocuind senzualismului lui Étienne Bonnot de Condillac. Ulterior, generația Junimii va continua această orientare. Influența generală a gânditorului de la Königsberg va orienta gândirea românească către temele moderne ale filozofiei germane, speculative sau practice. Curentul neokantianismului a răspuns mai eficient nevoilor de modernizare și de conectare la dezbaterile speculative din occident. Epistemologia neokantiană satisfăcea nevoia unei paradigme teoretice care să înțeleagă și să asimileze noile descoperiri științifice care impulsionau gândirea occidentală. Maiorescu va pune bazele tradiției universitare de cultivare sistematică a filozofiei lui Kant, care devine un sistem privilegiat de referință. Interesul pentru opera gânditorului de la Königsberg s-a concretizat în traducerea unui sfert din Critica rațiunii pure de către Mihai Eminescu, aproximativ 150 de pagini, între 1874 și 1877. Este vorba despre prima traducere din opera filozofului prusac și în același timp reprezintă prima încercare curajoasă de transpunere a unui text speculativ foarte dens conceptual. Traducerea păstrată în manuscris a fost inovatoare pentru stadiul de atunci al limbii române. Nu s-a aflat public despre ea decât în 1906 odată cu publicarea unor fragmente de I. Alexandru Rădulescu-Pogoneanu în Convorbiri literare. Publicarea integrală a textului traducerii a fost realizată abia în 1975. Eminescu a fost influențat de teme filozofice kantiene, lucru reflectat în opera sa literară. Maiorescu traduce și el în 1887 fragmente din Critica rațiunii pure, însă nepublicându-le. Ulterior, în 1901 publică traducerea capitolului Disensiunea dintre morală și politică cu privire la pacea eternă din tratatul politic Spre pacea eternă în volumul Crestomație: Bucăți alese din autori germani. Din păcate, publicarea tardivă a traducerilor lui Eminescu și Maiorescu la Critica rațiunii pure au văduvit cultura română de niște texte inovatoare terminologic și conceptual și de accesul timpuriu la textul fundamental al gândirii kantiene. Constantin Noica vorbește despre valoarea deosebită a traducerii eminesciene, dar și despre înzestrarea filosofică a poetului relevată de traducere, înzestrare care nu este evidentă întotdeauna în creația sa poetică (Noica, 1975:XXXIX). Singurul text publicat din opera lui Kant în limba română, înainte de anul 1900, este Despre puterea sentimentului cu care prin simpla voință cineva póte să devie stăpân peste simțurile bolnăvicioase, în 1881, în traducerea lui David Almogen. Este vorba despre Scrisoare profesorului Hufeland, redactată de Kant în 1797.”
Mircea Diaconu, ITLR, vol. III: O istorie a traducerilor în limba română în secolele XVI-XIX, Ed. Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2023, pp. 397-404]
- Reblog
-
Subscribe
Subscribed
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Kantinomus Verlag 